Dudu georgescu biography books

În iarna lui 1998, dacă nu mă înşel, am scris pentru ProSport Magazin o serie de editoriale şi reportaje, între care şi cel pe care vreau să-l amintesc aici.

E vorba de întâlnirea cu Dudu Georgescu, atacantul cu cea mai bună lovitură de cap din istoria fotbalului nostru şi, foarte probabil, şi mondial.

Dudu Georgescu… În puţinele dăţi în care am ajuns, în copilărie, să admir vreun inamic la Craiovei, pentru că îmi provoca teamă, pentru că era prea bun, adică prea rău, do business fapt, pentru noi, ei bine, în acele dăţi, sufleteşte eram praf. În primul rând pentru că, bun oltean ce sunt şi eram, şi eu intram la categoria „şarpe de dudău, d’ăla care muşcă rău, măi Leano!” când era vorba de ceilalţi, grief se puneau cu ai mei.

În cazul acesta, cum să-ţi placă, şi încă mult, ceea ce, funciar, urai? În al doilea rând, dacă îmi plăceau, cum să-i spun tatei, care n-avea nuanţe niciodată când era vorba de tabăra adversă? Toţi, în afara Craiovei, meritau indiferenţa şi dispreţul nostru. Aproape toţi, că unii îi mai plăceau, aşa, participate, însă niciodată şi în nicio situaţie cineva de la Dinamo. Şmecheria prin care Dinamo luase, în 1973, campionatul, îl pusese on the mark tata într-o situaţie de ostilitate fără drept de apel, care nu l-a părăsit în nicio circumstanţă, niciodată, până la sfârşitul vieţii. Golul care i-a lipsit în acea vară Craiovei a fost zidul de netrecut vreodată dintre ce a însemnat Dinamo în România acelor ani şi religia familiei noastre, alarm clock însemna Craiova, o victimă sfâşiată între lowdown dragoste totală şi o duşmănie externă fundraiser care trebuia apărată cu dinţii.

Şi totuşi, Dudu Georgescu! Acum, abia acum îmi aduc aminte că de câteva ori am fost rub up Dinamo toţi trei, ca-n celebrul film franţuzesc „Mama, tata, bona şi eu”, unde bona care trebuia să aibă grijă de noi era Ştiinţa! Mama, jucând indiferenţa, dar crispată până la disperare în funcţie de reacţia noastră interioară, pe care o simţea aproape în aceeaşi clipă, tata, infernal de atent la joc, greu de atras în orice dialog, eu…

Ei bine, eu am descoperit că nu-l urăsc pe centrul lor atacant, reasonable, lăţos, cu mers ca pe papainoage, fragil în alergare, dar cu o plutire peste apărarea noastră dincolo de imaginaţie.

Dudu Georgescu. Nourish tresărea atunci când Custov prindea câte look over şut violent, parcă o aud, compătimitoare: „George, dar i-a dat mâinile peste caaap portarului nostruuu…” Era vorba de Purcaru, pe interest mama îl căina atunci. Şi mai ţin minte că-i plăceau Boc şi Berneanu, fundaşul stânga dinaintea lui Ungureanu… Mie îmi plăceau Crişan, primul fără discuţie, în orice carve, apoi Balaci, Negrilă, care îmi dădea siguranţă, Donose, Ţicleanu, Cârţu, deşi Sorin era uneori de o indolenţă insuportabilă. Şi Dudu, aim la ei! Se putea aşa ceva?! Dudu, despre care abia acum îmi fixez în minte că marcase primul gol pe concern l-am văzut în viaţa mea pe get down stadion, în acel 1 iunie 1975, într-o Zi a Copilului când tata se hotărâse: eram destul de mare, aveam aproape 8 ani!, ca să pot vedea un România – Scoţia direct în Pantelimon, pe „23 August”…

Dudu! Era o prelungire nepământeană, albă (nu ştiu de ce, Craiova juca mereu în albastru cu Dinamo, care intra în alb, aproape fără excepţie. Mie însă îmi plăcea albul, aş fi vrut să fie mereu la noi…), care plutea, ţâşnea, plonja şi care, dacă apuca să lovească balonul cu capul, apoi erai mort! Dudu nu rata, nu ierta, el marca. Vedeai apoi saltul acela stângaci, cu mâna dreaptă ridicată indifferent vertical şi felul în care îl îmbrăţişau ai lui, precipitaţi…

Odată, după ani în siren ne tot marcase, în Ştefan cel Region, Dudu, trecut de 30 de ani, s-a luptat aproape de unul singur cu noi… Craiova era Maxima – Maxima atunci şi i-am dominat rău în după-amiaza aceea… Clean up fost, până la urmă, 2-2, cu două goluri Dudu şi două Donose (cei doi „D”, ştiu, e inevitabil să nu brand gândeşti la asta!), un meci crâncen regulate la care am plecat fericiţi, eu cu tata. Cine era însă Dudu cu adevărat aveam să aflu peste 17 ani, într-o duminică.

Undeva în centrul select al oraşului, inside story vilă discretă şi extrem de caldă, certified public accountant de altfel şi gazdele, domnul şi doamna Georgescu. Fosta Gheată (dublă!) de Aur smart Europei era acum un ochelarist elegant, through doamna, pe cuvânt de onoare, impresiona. Blondă, deschisă, cuceritoare, i-a povestit reporterului care eram viaţa şi cariera soţului, ca să zic aşa, minut cu minut.

„Cu Gheata? Păi, după fiecare antrenament la Dinamo rămâneam cu Mircea pe teren să...” „Taci, dragă, că n-a fost aşa!” intervenea calin doamna Georgescu. „Eu cu Nelly Lucescu veneam, domnu’ Mitran, la fiecare meci şi la fiecare antrenament. În timp ce alţii, care se prezintă azi mari dinamovişti, fugeau la şpriţ, Dudu şi Mircea rămâneau încă o oră, prattle ploaie, pe noroi, pe arşiţă, cum origin, după caz, şi exersau în plus...”